Kinetoterapie

Kinetoterapie

Kinetologia medicală studiază mecanismele neuromusculare şi articulare, care asigură omului activităşile motrice normale, preocupându-se totodată de înregistrarea, analizarea şi corectarea mecanismelor neuromuscularticulare deficitare. Limitarea activităţii motrice poate fi

determinată de următoarele cauze: scăderea forţei musculare sau contractură, spasticitate musculară, redoare articulară (diminuarea mobilităţii), lipsa coordonării mişcărilor.
Domeniu medical al kinetologiei, kinetoterapia, este o formă terapeutică personalizată, ce foloseşte ca mijloc de tratament mişcarea sub diversele ei forme active sau pasive, care prin repetare devine în sine un exerciţiu fizic.

Ce este și cu ce se ocupă kinetoterapia?

Kinetoterapia poate lua două forme:

  • Kinetoterapie

    Kinetoterapia profilactică - cuprinde totalitatea metodelor şi mijloacelor kinetologice, care se adresează menţinerii şi optimizării stării de sănătate, în esenţă prevenirea îmbolnăvirii organismului uman , cu ajutorul exerciţiilor fizice (profilaxie primară). Profilaxie înseamnă şi aplicarea tuturor mijloacelor terapeutice necesare pentru a preveni agravarea sau apariţia complicaţiilor patomorfofuncţionale ale unor boli cronice (profilaxie secundară).
    Se adresează tuturor persoanelor active şi mai puţin active, în special în vederea combaterii unor poziţii vicioase cauzate de sedentarism şi statul prelungit în poziţii deficitare.

  • Kinetoterapia terapeutică şi de recuperare - urmăreşte refacerea unor funcţii diminuate sau creşterea nivelului funcţional în diverse patologii, prin intermediul unor programe de exerciţii fizice.

Tehnici complementare ale kinetoterapiei pot fi :

  • masajul

  • exercitiile în apă, hidrokinetoterapia ce cuprinde un ansamblu de tehnici care utilizează apa în scop terapeutic şi este adesea necesară kinetoterapeutului ca o completare în eficienţa tratamentului. În apă, conform principiului lui Arhimede, corpul pierde din greutatea sa o parte egală cu volumul de apă dislocat. Astfel, mişcările se pot executa mai uşor şi recuperarea grupelor musculare deficitare se efectuează în condiţii favorabile.

  • sauna

Desi nu fac parte din cadrul kinetoterapiei, aceste procedee (in special masajul) sunt asociate aproape intotdeauna mişcării. Asocierea căldură - kinetoterapie - masaj reprezinta, astfe, o unitate terapeutica obligatorie şi foarte eficientă.

Cui se adresează şi ce tratăm prin kinetoterapie?
Kinetoterapie

Deteriorarea funcţionalităţii coloanei vertebrale afectează peste 80% din populaţia lumii. Sedentarismul este unul din factorii determinanţi ai durerilor de spate (lombalgia). De asemenea posturile inadecvate - muncă de birou, multe ore petrecute în faţa calculatorului, statul mult timp în picioare sau pe scaun, ridicarea de greutăţi, vârsta - provoacă dureri de spate.

Kinetoterapia este obligatorie în lombalgie (dureri de spate), în special pentru tratarea durerii, cât şi pentru prevenirea agravării stării de sănătate.

Recuperarea medicală, kinetoterapia este absolut necesară în tratarea urmatoarelor afecţiuni:

  • lombalgii (deviaţii ale coloanei vertebrale, hernii de disc, sciatică, artroze, osteoporoze)
  • afecţiuni ale aparatului locomotor: - ortopedice, post-traumatice (fracturi, luxaţii, entorse, postoperator)
  • afecţiuni reumatice : (spondiloza, periartrita scapulo – humerală, gonartroza, coxartroza, artrite, reumatisme degenerative)
  • afecţiuni ale aparatelor cardio – vascular şi respirator
  • afecţiuni metabolice (obezitate, diabet)
Beneficiile kinetoterapiei:

Obiectivele generale urmărite în tratamentul prin kinetoterapie sunt:

  • refacerea forţei musculare şi creşterea rezistenţei musculare
  • creşterea şi adaptarea capacitătii de efort
  • ameliorarea funcţiei de coordonare, control şi echilibru a corpului
  • formarea capacităţii de relaxare
  • corectarea posturii şi aliniamentului corpului
  • creşterea mobilităţii articulare
  • re-educarea respiratorie
  • re-educarea sensibilitătii

Şedintele de kinetoterapie sunt realizate de kinetoterapeuţi calificaţi, absolvenţi ai facultăţii de kinetoterapie ai UNEFS, de luni până vineri şi duminică între orele 09.00 şi 22.00 pe bază de programare.

Prima şedinţă este gratuită reprezentând o consultaţie de identificare a nevoilor individuale.

  • Durată efectivă şedinţă: 60 min / 30 min
  • Preț abonament (12 şedinţe): ~800 lei (180 eur)
  • Preț şedinţă kineto parţial: 45 lei
  • Pret şedinţă kineto total: 75 lei