Cum te protejezi de vremea rece?

O după-amiază relaxantă și călduroasă, tratamente hidratante pentru întregul corp și atmosferă de poveste. Zăpada de afară e minunată atunci când privești din interiorul unui cămin în timp ce te relaxazi. Dar te-ai gândit vreodată de ce pe timpul iernii tenul devine uscat mult mai repede în ciuda tratamentelor pe care le aplici?

Umezeala din aer scade pe timpul iernii și, mai mult decât atât, căldura din casă elimină și mai mult umezeala din aer. Cei mai mulți dintre noi petrecem mare parte din timp în casă sau la birou și, prin urmare, este normal ca pielea noastră să se usuce mai repede.

Îți prezentăm în continuare câteva trucuri pentru a-ți menține pielea cât mai sănătoasă iarna aceasta!Terapii corporale

1. Bea zilnic între 8 și 10 pahare de apă

Acesta este, pentru majoritatea persoanelor, catitatea de apă necesară pentru ca rinichii să funcționeze optim și întregul corp să fie hidratat optim. Evident, dacă dorești însă să bei mai multă apă, nu trebuie să restricționezi consumul.

2. Hidratează-ți întregul corp cel puțin o dată pe zi

Folosirea unei creme sau a unei loțiuni după ce faci duș ajută la păstrarea umidității în piele pentru o perioadă mai lungă de timp. Cu toate acestea, este de preferat să-ți hidratezi pielea cu o cremă bună de mai multe ori pe zi.

3. Nu petrece mai mult de 10 minute in dus

Mai ales în timpul iernii, ideal este să nu petreci mai mult de 10 minute în duș. Dușurile lungi vor elimina uleiurile naturale ale pielii tale.

4. Atunci când te speli pe mâini, folosește apă caldă nu fierbinte

Apa fierbinte elimină uleiurile naturale ale pielii. Imediat după, asigură-te că ai o cremă hidratantă bună pe care o poți aplica pe mâini.

5. Încearcă un body scrub făcut acasă

O rețetă simplă de body scrub: două lingurițe de zahar brun + 2 lingurițe de ulei de cocos sau de măsline. Folosește acest body scrub pentru exfolierea ficioarelor, a mâinilor, a coatelor. În ciuda efectelor benefice ale unui body scrub, nu este recomandat să-l folosești decât o dată pe săptămână pentru că îți poate irita și usca pielea.

6. E bine să ai mereu la tine o cremă hidratantă

Este bine de știut faptul că, în general, cremele sunt create pe bază de uleiuri iar loțiunile sunt pe bază de apă. De aceea, în sezonul rece, este recomandabil să folosești căt mai des cremele în detrimetul loțiunilor.

7. Protejează-ți pielea cu haine groase și accesorii

Este important să nu uităm faptul că, indiferent câte creme sau tratamente folosim, trebuie să ne protejăm atât cât putem de frig. Trebuie să prevenim înainte de a ajunge să tratăm!

8. Terapii faciale si corporale

Cremele din comerț și măștile sau scrub-urile făcute în casă sunt minunate însă, din când în când, ajută enorm să apelăm la profesioniști. Orhieea Spa îți oferă zeci de terapii faciale și terapii corporale cu care să te asiguri că vremea urâtă de afară nu te va afecta în mod negativ. Vino și relaxează-te cu terapiile Orhideea Spa!